CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 358 / 2013

Dosar nr. 411 / 2013

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru completarea art.13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării  politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art.10 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare  

 

            Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru completarea art.13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării  politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art.10 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, transmis de Secretarul General al Guvernului cu adresa nr.66 din 29.04.2013,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

            În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect completarea art.13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74/2011 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării  politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art.10 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr.371/2009, cu modificările și completările ulterioare, în vederea reglementării finanțării diferenței nefavorabile de curs valutar aferentă plăților efectuate de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) către furnizori, pentru achizițiile de utilaje și/sau echipamente contractate în euro, în limita de până la 15% din valoarea inițială a contractului în lei.

            2. Din punct de vedere al dreptului european precizăm că, prezentul proiect nu constituie transpunerea unui document juridic european și nici nu are drept finalitate crearea cadrului juridic necesar punerii directe în aplicare a unui regulament european, dar prezintă tangențe cu domeniul Politicii regionale și coordonării instrumentelor structurale.

            Analizând prezentul proiect menționăm că, prin obiectul de reglementare abordat, demersul nu aduce atingere dispozițiilor regulamentelor invocate în cadrul preambulului și este în consonanță cu angajamentele asumate de statul român prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005.  

            3. La preambul, la primul alineat, este necesară introducerea sintagmei „cu modificările și completările ulterioare” după menționarea Regulamentelor nr.1698/2005, nr.1974/2006 și nr.1605/2002.

4. La art.I, pentru un spor de rigoare normativă, la partea dispozitivă, sintagma „după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins:” trebuie redactată, astfel: „după litera f) se introduce o nouă literă, lit.f1), cu următorul cuprins:”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.358/30.04.2013